Foamea după a fi „Cel Mai”

Aţi observat că, în lumea de azi, tot mai puternic s-a accentuat goana după imagine. A fi cel mai bun, cel mai frumos, cel mai tare – sunt idealurile false care ne îndepărtează de la adevăr. Suntem într-o continuă competiţie care începe de la vârste fragede, din grădiniţe, continuă puternic în şcoli, apoi la locul de muncă sau chiar în familie. Mereu trebuie să fim mai tari decât cei de lângă noi, să avem haine cât mai trendy, case mai frumoase, maşini mai luxoase, animale de companie mai arătoase, să fim cât mai sus în fitece top-uri etc. Toate pentru imaginea personală, totul pentru a nu trece neobservat, pentru a da o raţiune modului de a trăi. Cât de fals!!!

Citesc despre cât de încântaţi sunt unii blogeri că sunt în vârful topului, alţii se simt ofticaţi că coboară; văd tineri pe stradă discutând despre „ţoale” de marcă, despre maşini tari, despre nevoia de a fi în pas cu moda, adică de a te expune în haine cât mai de marcă, pentru a atrage priviri admirative. Cei care nu au astfel de nevoi, sunt priviţi ca nişte ciudaţi: „ce, tu nu mergi la mall când sunt reduceri la marca X?. Pe tine chiar nu te interesează”?.

Deunăzi am auzit în zona mea cum o fetiţă strigase fericită către vecini că a câştigat nu-ştiu-ce concurs. Apoi aflu, cu stupoare, de la alt competitor, că de fapt fetiţa peierduse concursul, mai mult, încercase tot timpul să o deranjeze pe o colegă, prin ţipete repetate, pt ca să piardă şi ea. Din nefericire, fetiţa a pierdut, dar colega ei a câştigat. Însă, pentru a se păstra în ochii celorlaţi ca „cea mai cea” şi încurajată de mamă, îşi atribuise un merit pe care nu-l avea. Şi încă în gura mare. Deh, orice pentru a-ţi păstra renumele, nu?
Mă întreb ce oare va ieşi din aceşti copii care nu au fost educaţi de către părinţi să înveţe să piardă. Viaţa nu înseamnă doar locuri fruntaşe.

Că e vorba de copii sau de adulţi, ajungi să faci orice pentru o anumită poziţie şi pentru a o păstra. Să minţi, să-ţi „sapi” colegii/prietenii, să măsluieşti adevărul, să-l scoţi din joc pe cel care luptă cinstit etc.
Şi uite aşa, se perpetuează o idee falsă, nevoia de a avea imaginea de „cel mai cel”. Şi uite aşa, adevăratele calităţi umane dispar în faţa valorilor artificial create de o societate care vrea să ne ţină în întuneric. Cât de uşor cad unii în această capcană. Şi cât de greu le va fi când vor cădea. Tocmai pentru că nu ştiu să piardă, durerea va fi de nesuportat. Orice ar fi mai uşor de îndurat decât să se vadă învinşi. Chiar şi învinşi, nu vor putea recunoaşte acest lucru şi vor continua să se autoamăgească că totul e un vis, că de fapt e o greşeală, că ei sunt învingătorii.
Iar această şcenă se întâlneşte la şcoală, la locul de muncă, în politică, în familie, etc.
Ce e de făcut cu aceşti oameni? Sunt ei pierduţi pentru viaţa adevărată, pentru valorile reale? Să se fi îndepărtat ei prea mult şi ireversibil de cele sfinte? Cum ar putea fi ei ajutaţi?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s