Gaiţele – o tragicomedie tot mai întâlnită în vremurile de azi

La începutul acestei săptămâni am fost, împreună cu fina mea, la premiera piesei „Gaiţele”, de Al. Chiriţescu. A fost prima piesă la care am participat după celebra renovare a Teatrului turdean. Şi ne-a plăcut ce-am văzut. Dar, fără să fi fost ceva premeditat, imediat ne-a sărit în ochi portocaliul de pe pereţii sălii. Mie personal îmi place mult această culoare şi o port la haine. Dar, e deja atât de des întâlnită/folosită la noi, încât parcă şi-a pierdut din valoare.

Să revin la piesă… ziceam că mi-a plăcut. A fost o punere în scenă foarte reuşită, meritele trebuie să i se recunoască regizoarei. Eu vreau să vorbesc despre altceva, despre subiectul piesei, despre atmosferă, despre intrigă şi despre puterea mesajului transmis. Iniţial văzusem piesa undeva prin adolescenţă, în perioada în care încă se mai dădeau piese la televizor şi mă străduiam să nu pierd nici un spectacol. Deşi nu îmi aduc acum perfect aminte dacă a fost o piesă sau o adaptare pentru televiziune, cred că mai degrabă cea de-a doua. Na, că am găsit-o pe You Tube:

Apoi, mai târziu am văzut filmul „Cuibul de viespi”, adaptarea pentru cinematografie a piesei. De fiecare dată, jocul actorilor a fost o adevărată artă. Şi asta m-a atras. Că subiectul …, aici vroiam să ajung … mi-a făcut rău pe dinăuntru. Doar că, adolescentă fiind, pe atunci nu înţelegeam prea bine ce se întâmplă. Însă acum, după atâţia ani, după o anumită evoluţie spirituală, am înţeles.

Piesa, de fapt subiectul, e încărcat cu foarte multă energie negativă. Acesteia îi dau însă putere actorii, prin identificarea cu personajele.  Pe semne că autorul, Chiriţescu, a simţit pe viu forţa degajată de cumulul bârfelor şi intrigilor dintr-un oraş de provincie care formează ceea ce azi numim egregor. Nu am să dezvolt această noţiune, vă las pe voi să fiţi curioşi, să certaţi. E foarte interesant. Sunt convinsă că autorul se simţea, la rândul său, prins în firele acestei pânze de păianjen şi nu ştia cum să o distrugă, ori o „vedea” şi simţea că nu o poate distruge. De aici frustrarea şi revolta care sunt transpuse foarte puternic în piesă.  Iar noi le-am simţit vizionând spectacolul. Unii au resimţit dureri de cap, unii au putut vizualiza cum „pânza” devine tot mai mare şi mai deasă. Când s-a terminat, nu îşi puteau explica de ce se simţeau istoviţi. Mă întrebam, cu prietena mea, ce au simţit actorii care au dat viaţă personajelor? Sunt sigură că nu a fost uşor. Unii s-au identificat atît de bine cu personajul, încât i-au dat o putere negativă şi mai mare. Să fie oare vorba de o compatibilitate vibraţională? Cât timp le va trebui să se desprindă de influenţa personajului?

Aşa cum spuneam şi în titlu, din păcate „gaiţele” sunt tot mai vii în lumea noastră. Mai ales în oraşele mici, dar şi în cadrul grupurilor de interese. Acest lucru l-am simţit foarte bine când m-a întors acasă, după cei 6 ani petrecuţi printre străini. Prin natura activităţii de jurnalism am pătruns în cercul intereselor locale şi, fără să vreau, am observat ce se întâmplă. Şi atunci mi-am promis că nu voi deveni niciodată o verigă a acestui cerc. Voi sta deoparte, pe post de observator. E mult mai sănătos şi interesant. Cei ce se luptă din răsputeri şi îşi doresc să facă parte din acest cerc, nu-şi dau seama că se vor prinde, mai devreme sau mai târziu, în pânza de păianjen.

Voi mai reveni pe tema acestui subiect.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s