Banca, acest cămătar legalizat

În urmă cu câţiva ani am participat, pentru prima dată, la o conferinţă internaţională organizată de Ministerul de Interne al Turciei, în speţă Poliţia Turcă, în colaborare cu o universitate din SUA. Eu am trimis o lucrare referitoare la situaţia traficului de persoane în România, cu referire la zona noastră, descriind proiectul de prevenire în rândul tinerilor din Turda. Lucrarea a fost acceptată, iar eu invitată să particip în calitate de speacker. A fost o experienţă nouă pentru mine, iar când am aflat că participau miniştri de interne, şefi de poliţie din marile oraşe europene, personalităţi din domeniul drepturilor omului … dar nu am să intru în detalii aici.

Toţi paticipanţii au fost escortaţi de la aeroport spre cele 3-4 hotele de 5 stele, de către echipaje ale poliţiei. Peste tot filtre, jandarmi etc. Era o senzaţie stranie. La hotel, un adevărat palat aranjat ca pe vremea sultanilor, am fost luaţi pe rând, după liste, am primit legitimaţii de liberă trecere şi multe altele, printre care câte o geantă de piele superbă, plină cu materiale despre conferinţă, dar şi despre Turcia, Instanbul. Foarte bine organizat totul!

Doar că eu, novice fiind în materie de conferinţe pe alte meleaguri (că la noi mai participasem), nu aveam de unde să ştiu că la hotel se percepe o taxă la cazare. Era un fel de taxă de asigurare, în caz că produceai vreun pagubă prin cameră, ei îţi opreau costul din aceea taxă. Am fost asigurată că la plecare o voi reprimi, dar pe mine treaba asta nu m-a încălzit defel. Eu primisem câţiva euroi din partea şefului, ca diurnă, socotiţi la mustaţă. E drept că acolo ţi se ofereu de toate, dar tot mai sperai să poţi ieşi în celebrul oraş, să-ţi cumperi ceva, aşa ca amintire. Oricât am încercat eu să negociez, regula era regulă şi n-am avut ce-i face. Nu vă spun ce priviri am primit din parte orgnizatorilor, când au auzit cum mă târguiesc pentru o sumă ce poate lor li se părea mică. M-au întrebat de unde sunt, apoi au zâmbit cu subînţeles. Deşi, am observat că românii sunt binevăzuţi prin Turcia. Colega cu care participasem însă, îmi spuse cu nonşalanţă că ea a plătit taxa de pe cardul de credit, deci i-au rămas banii. Eu am rămas în schimb cu buzele umflate, iar primul gând a fost că, la întoarcerea acasă, o să merg şi eu la bancă să îmi fac un card de credit.

Zis şi făcut. Am mers şi mi-am spus povestea, la care a angajată de acolo mi-a oferit cardul de cumpărături. Nefiind eu prea familiarizată cu lumea cardurilor, am citit ce scria pe acolo si mi s-a părut ok. Am semnat actele, am dus adeverinţa de la locul de muncă, am primit cardul. Normal că, în timp, cadrul s-a golit. Nu era o sumă mare, dar am reuşit să-mi cumpăr de pe el o imprimantă de care aveam mare nevoie acasă şi un aparat foto digital. Apoi, după ce s-a golit, a rămas că lună de lună trebuie să plătesc taxa de acoperire a cheltuielilor, adică 150 ron. Zis şi făcut. Nu mi-a plăcut niciodată să rămân datoare, nici măcar cu un bănuţ, darmite băncilor care pt 10 bani lipsă te contactează telefonic imediat.

În timp însă am desluşit şi eu şmecheriile care se fac. În primul rând, eu cerusem un card obişnuit de credit , ei mi-au băgat pe gât un card de cumpărături. Diferenţa? Dacă scoteam cash de pe card, mă taxau serios. Dacă îl foloseam doar la cumpărături, era ok. Apoi, din taxa de 150 de ron, banca îmi tot trăgea de nu mai rămâneam cu aproape nimic. Şi am observat o chestie, dacă foloseam banii imediat ce i-am depus, banca nu mai lua nimic, dar nici nu-i cerea în plus la următoare afactură. I-am sunat pe cei de la Bucureşti, rugându-i să-mi explice unde au dispărut peste 100 de ron de pe cardul meu. Ei bine, atâtea explicaţii am primit, dar de înţeles nu am înţeles nimic, doar mai confuzată am fost.

Aşa că m-am învăţat minte. Ca să apuc eu să mă folosesc de banii mei, trebuie să fiu rapidă. Altfel banca găseşte tot felul de taxe peste taxe şi se înfruptă din ei.

Epilog: Deunăzi am văzut câteva secvenţe de la lansarea filmului 2012. Actorul din rolul principal era întrebat, la un moment dat, ce crede, va fi sau nu sfârşitul lumii în 2012? El a zis că nu ştie, dar că sfătuieşte lumea să-şi facă credite că oricum sistemul informaţional va pica şi nimeni nu va mai putea urmări împrumuturile bancare. He, he, he. E bună, nu?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s