AVATAR – un film deosebit

Am tot auzit şi eu vorbindu-se despre noul film „Avatar” şi nu m-am simţit foarte interesată să-l vizionez decât când o prietenă specială, Cristiana,  mi-a recomandat cu căldură acest lucru. Într-adevăr, ea ştia că o să mă „atingă rău” povestea asta.

Pentru mulţi acest film a fost „o povestioară siropoasă de dragoste”, cu efecte speciale.

Eu în schimb, l-am urmărit cu sufletul la gură, dar nu ca pe un film obişnuit. Ceva din povestea asta te transpune într-o altă lume. Şi nu vorbesc de lumea înfăţişată în film, ci undeva unde parcă fiinţa noastră a mai fost. Un prieten drag îmi spunea că, privind acest film, a simţit că ştia toate lucrurile înfăţişate acolo, că vizionarea filmului a fost ca o revedere. În schimb eu am simţit că mă cuprinde un dor. Un dor dureros de ceva lăsat în urmă. Poate e acelaşi lucru, de fapt.

Am scânteiat puternic, în inima mea, la scenele când eroina îl iniţia pe avatar cum să se conecteze la animale (cal, dragon), în aşa fel încât să existe o comuniune perfectă. Eh, ce mult mi-aş dori să pot face şi eu aşa ceva, acum, aici. Apoi copacul – esenţa vieţii acelei planete, inima însăşi.

Filmul ăsta te trezeşte. Te îndeamnă să-ţi deschizi ochii, dar mai degrabă inima, şi să-ţi aminteşti de unde venim şi care este rostul nostru. La fel ne arată şi ce a greşit omul în viaţa asta, de toate au luat-o razna. Lăcomia, dorinţa de putere, avuţia, crezul că Omul e fiinţa supremă, iar restul nu mai contează. Toate greşelile astea ne-au îndepărtat de origine şi acum, rătăciţi fiind, nu mai ştim ce să facem decât să ne plângem, să criticăm, să judecăm, să ne duşmănim. Ce uşor le era băştinaşilor din film să iubească! Vă amintiţi scena în care eroul, la început fiind, neştiutor şi sălbatic, a fost atacat de o haită de câini sălbatici? Băştinaşa a fost nevoită să omoare acei câini pentru a-i salva viaţa, iar el i-a mulţumit. Răspunsul ei, ceva de genul: „nu-mi mulţumi pentru că am ucis aceste animale din cauza nesăbuinţei tale. Ele nu au avut nici o vină. TU ai greşit”. Spune mult, nu?

Ei bine, filmul ăsta a făcut valuri mari. Prin presă au apărut tot felul de articole care mai de care mai stupide, gen „în urma filmului, s-a înregistrat o creştere alarmantă a depresiilor la persoanele care au vizionat filmul” sau „o tânără s-a sinucis după ce a văzut Avatar”. Când de fapt se putea spune că acest film a trezit în oameni ceva inexplicabil (?!) şi dintr-o dată s-au simţit trişti, apăsaţi. Eu sunt convinsă că mulţi au realizat, chiar dacă nu au simţit cele spuse de mine mai sus, că OMUL greşeşte enorm şi că el este cauza tuturor efectelor negative ce le vedem azi în lume.

Poziţia Vaticanului? …  E şi mai şi, dar oricum vine să întregească atmosfera de ignoranţă:

„L’Osservatore Romano sustine ca filmul ‘este tras in jos de o forma de spiritualism legat de venerarea naturii’. In mod similar, Radio Vatican sustine ca acest film ‘face o trimitere clara la toate acele pseudo-doctrine care incearca sa transforme ecologia in noua religie a mileniului’.

uau, ce tare! Adică să ne aducă aminte care ne e originea, lucru considerat periculos din partea lor

‘Natura nu mai este prezentata ca pe rezultatul creatiei pe care trebuie sa-l protejam, ci ca o divinitate ce trebuie sa fie venerata’, conform postului de radio al Vaticanului.

„Aceste film are ‘foarte multe super-efecte speciale generate pe calculator, care iti taie respiratia, dar si extrem de putine sentimente umane veritabile‘, mai sustine publicatia L’Osservatore Romano (…)”

filmul ăsta e plin de iubire, dar şi sentimente negative, foarte des întâlnite în ziua de azi, în rândul Umanilor. Ce li s-or fi părut lor puţin?

Purtatorul de cuvant al Vaticanului, parintele Federico Lombardi. a precizat la randul sau ca aceste articole reflecta pozitia Papei Benedict al XVI-lea cu privire la pericolul ca natura sa devina noua divinitate in cadrul unor culte neo-pagane.”

– natura este mama nostră, iar toţi mai mult oameni au înţeles că rănind-o, ne facem nouă un rău ireparabil.

Mie una, acest mesaj îmi sună echivalent cu teama feţelor bisericeşti că lumea se va trezi şi nu se va mai lăsa atât de uşor manipulată de dogmele religioase. Şi atunci ce vor mai face ei? Ce se va întâmpla cu atâtea secrete ţinute bine ascunse în biblioteca Vaticanului?

Epilog: În urmă cu vreo câteva săptămâni am văzut, întâmplător, pe National Geographic Channel două documentare-serial super tari. Era vorba despre nişte triburi, primul de undeva de prin Amazonia, al doilea din Guiana Franceză, ai căror oameni trăiau foarte simplu, similar cu băştinaşii din filmele cu indienii americani.  Ei bine, mai marii triburilor au fost duşi, de către un grup de cercetători, în „lumea civilizată”. Primii în SUA, iar ceilalţi în Franţa, bineînţeles – unde li s-au arătat cum trăiesc oamenii de acolo, unde muncesc, cum se distrează. Apoi au fost duşi la Casa Albă şi la Palatul preşedintelui Franţei, unde s-au întâlnit cu personalităţi importante, pt a transmite mesajul lor de pace.

Nimic din ceea ce spuneau sau gândeau acei băştinaşi nu a fost cenzurat. Gândirea lor simplă, dar inteligenţa replicilor lor, ne-a arătat din nou, cât de mult ne auto-amăgim crezând că aşa cum trăim noi este cel mai bine. Toţi le-au întrebat pe gazdele lor: „la ce bun vă trebuie atâtea lucuri? Şi tot nu sunteţi fericiţi, nu râdeţi, sunteţi obosiţi şi trişti” sau „De ce omorâţi atâtea animale? Noi o facem doar pentru cât ne trebuie să consumăm, nimic în plus, Este o risipă foarte mare ce faceţi voi” sau „Aveţi aşa de multe clădiri, de locuinţe, cum se face că sunt aşa de mulţi oameni pe străzi, care nu au unde sta? La noi, când cineva nu are locuinţă, tot satul se mobilizează ca să-l ajute şi îi construiesc una. Voi de ce nu-i ajutaţi pe oamenii voştri?

Cei duşi în Franţa au făcut o observaţie extraordinară: „Voi nu sunteţi oameni liberi. Sunteţi mereu urmăriţi de guvernul vostru, vi se impun reguli pe care trebuie să le respectaţi. Asta numiţi voi libertate?” sau „Aştia ne-au luat nouă bogăţiile şi şi-au ridicat luxul ăsta. Noi trăim ca animalele în junglă, iar ei se lăfăie de pe urma bogăţiilor noastre. Şi tot nu-s fericiţi”.

Nu-i aşa ce multă dreptate au oamenii ăştia simpli, oameni pe care cei ce se consideră superiori, occidentali, îi consider sălbatici. Nu-i aşa că se leagă puternic de mesajul din Avatar?

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;AVATAR – un film deosebit&8221;

  1. Iti dai seama ca inca nu am vazut Avatar? Mi-a spus cineva despre ce e vorba si de abia astept sa-l vad, sunt sigura ca „e pentru mine”. In Brasov, in perioada asta nu ruleaza, poate o sa-l vad cand vin in Cluj

      1. Cu placere, de abia astept sa mergem impreuna la film. Iar zilele astea-l viziona si de unde mi-ai spus tu,numai ca nu apare nici un link, sper ca e acelasi pe care mi l-ai trimis prin mail acum cateva zile.

  2. AVATAR- un film ce-ti trezeste fiinta de Lumina, care iti deschide ‘ochii’ la ceea ce suntem acum si ce ar trebui sa fim…de unde venim si unde am ajuns…cine este Mama Natura si unde/cand ne-am ratacit de Ea? Si daca ne-am pierdut legatura cu Natura si Animalele, tot Ea ne ajuta sa ne regasim, ne salveaza si ne primeste cu drag ‘acasa’. Simbolistica si mesajele spirituale ale acestui film sunt departe de aparente dar dureros si in acelasi timp benefic, ADEVARATE. Regasind Animalele, care odata pareau sa fie un pericol pentru oameni (desi niciodata omul nu a cautat motivul pericolului , acesta fiind provocat numai de el insusi), acestea ajuta Omul, il sprijina, il salveaza si il innobileaza – Concluzie/ Mesaj: Regaseste-te in Fiinta Naturii si prin Ea te regasesti in Intregul originar, in legatura cu Inceputul si cu Spiritul Infinit deopotriva, cu nemurirea in Tot.

  3. He, he, ce fain. Noi inca nu am apucat sa-l vedem in 3D, da’ nici nu-mi pare rau ca prima data l-am vazut simplu. Am simtit mai bine povestea si nu am fost distrasa de efectele speciale. Dar acuma ca stiu povestea, pot sa-l revad pt efecte.

  4. numai aşa, ca o umilă contribuţie, poate îţi mai aduci aminte, dacă nu te fac să îl mai vezi odată:

    (nu că ar fi important pentru alţii, dar pentru mine da: l-am văzut 3D la Odeon în Cluj şi chiar era interesant cum „meduzele” alea zburătăceau între mine şi ecran, ca să nu mai zic că la ieşire soţia „se plângea” că la un moment dat avusese impresia că Jakesully era să-i dea cu coada peste faţă…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s