Indiferenţa la români

Aseară mă întorceam cu autobuzul acasă. De obicei, când mă prinde întunericul departe de casă, la întoarcere soţul mă aşteaptă în staţie. Dar fiind răcit cobză, aseară era la pat, aşa că a trebuit să mă descurc singură. Am luat autobuzul din centru, dar pe la a 2-a staţie, m-au trezit din gânduri nişte pâsâieli. Buimacă, am privit în direcţia de unde veneau sunetele şi am văzut un fiţangău de culoare, la vreo 20 de ani, uitându-se fix la mine şi zâmbind.  Nu mi-a venit să cred. Am pufnit în râs şi i-am zis, fără să-mi pese de lumea din jur, să-şi vadă de treabă că e un puţă (vroiam să zic puţoi) pe lângă mine. Nici vorbă. Pâsâia în continuare, apoi a început să-mi zică Scufiţa Roşie şi tot felul de măgării. M-a scos din sărite şi i-am strigat să se potolească că dacă nu mă ridic la el şi îl plesnesc. Vezi de treabă, mai tare s-a pornit doar. S-a ridicat de pe scaun şi a început să dea spectacol, avându-mă ca ţintă principală. În spatele autobuzului mai erau 3 din gaşca lui, care-l încurajau. Mi-a dat seama că nu are rost să mă agit, că oricum nu aveam prea multe şanse cu atâţia derbedei şi m-am hotărât să mă fac că nu-l aud şi am privit doar pe geam. În timpul ăsta ţiflingăul îşi continua monologul erotic în care îşi lăuda potenţa şi organul, invitându-se la mine acasă pentru a-mi dovedi cele spuse.

Ce m-a supărat însă cel mai tare a fost indiferenţa celorlaţi călători care auzeau tâmpeniile debitate de puţoi, dar nimeni nu a încercat să-l potolească. Au ales toţi să joace rolul figuranţilor tăcuţi. Aproape de mine era un tip înalt care, la un moment dat, m-a  chiar privit, iar eu am încercat să-l cert din priviri pentru lipsa sa de curaj, de cavalerism etc… Pastă!

Între timp încercam să-mi fac un scenariu de evadare din situaţia dată. Pe când m-am apropiat de staţia unde urma să cobor, puţoiul s-a îndreptat spre uşă şi m-a îndrebat dacă nu cobor. Am avut impresia că ştia exact unde trebuia să mă dau jos. Aşa că am rămas în autobuz pentru încă o staţie, timp în care mă gândeam ce să fac dacă se va lua după mine cu gaşca lui. Norocul a fost că el nu a coborât, iar eu am mai aşteptat lângă staţie să mă asigur că nu voi avea codiţă.

A fost o experienţă foarte neplăcută, am ajuns acasă plină de nervi şi mi-am dat seama că cel mai tare eram pornită pe indiferenţa oamenilor din autobuz. Ăştia sunt românii? Chiar nu sunt în stare să dea o mână de ajutor la nevoie?

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Indiferenţa la români&8221;

  1. e trist, tocmai de aceea au loc astfel de spectacole, deoarece nimeni nu are curajul sa spuna ceva, insa trebuie sa ne gandim ca oricine, din senin,poate deveni o victima.

  2. Zamfir, ai perfectă dreptate. Tocmai am aflat că o profesoară, prietenă de-a mea, de la Şcoala Şaguna a păţit o chestie asemănătoare, cu deosebirea că în autobuz se afla şi un poliţist comunitar. Ea l-a dezarmat pe obraznicul ce se legase de ea, oricum era singur şi s-a văzut nevoit să coboare, dar după asta prietena mea s-a dus ţintă la poliţai şi i-a spus să-i fie ruşine că nu a intervenit.
    Iar cu ameninţările… şi noi o păţim frecvent în activitatea pe care o desfăşurăm cu animalele.

  3. Răducule, eu zic ce am observat la români, după 6 ani trăiţi pe alte meleaguri, şi mă doare: românii nu sunt uniţi. Toţi îşi pun propria existenţă pe primul plan, fără să se gândească şi la celălalt. Dar pe vremea adolescenţei mele nu erau aşa oamenii. Ne ajutam între noi, ne făceau servicii gratuite şi nu aşteptam nimic în plus, pentru că credeam în valoarea prieteniei. Acum ţi-e jenă să apelezi chiar la prieteni în caz de ceva, să nu cumva să-i deranjezi.
    Îmi aduc aminte un reportaj pe care l-am văzut în urmă cu ani de zile, un fel de Observator, pe TVR, în care doi actori erau puşi să joace pe stradă, în văzul lumii, o scenetă în care un tip agăţa o tipă, iar ea încerca disperată să scape de el. Lumea trecea pe lângă ei fără să ia atitudine. Şi au trecut mulţi. Ăsta era mesajul şi atunci…românii nu se bagă să dea o mână de ajutor în astfel de cazuri.
    Eu cred că dacă lumea începea să comenteze şi să-l pună la punct pe puţoiul din întâmplarea mea, dar mai mulţi, nu doar unul, îi descurajau atitudinea şi bădărănismele.
    Azi i-am povestit unei cunoştinţe păţania mea şi mi-a zis că ar trebui să fiu încântată că un băiat la 20 de ani a avut ochi pentru mine, deşi sunt cu 20 si de ani mai în vârstă. FÂS! Chiar nu îmi doresc aşa ceva.

    1. Brandusa, sunt acord cu tine, ca ce vezi la noi nu e la nimeni. Asta o sa fie un lucru greu de schimbat, pentru ca e o problema de mentalitate, intiparita din perioada comunista la multi, care din pacate se transmite la generatia urmatoare; de educatie, mai ales de nivelul la care e sistemul educational din romania,(aia e o poveste lunga). Acu nu stiu cate depinde daca statul e democratic sau nu, pentru ca pana la urma nu forma de guvernamant tine de astefel de comportament.
      Tata imi zicea cand eram mic, ca atunci imi era frica, ca uite ce uniti sun tigani si de aia isi permit atatea, si de aia noi nu le putem face fata cum ar trebuii in fata unor derbedei ca nu suntem uniti. Si asta era cam acu 14-15 ani! si tot asa am ramas.
      Suntem un popor rau, caruia ii place sa barfeasca, sa i bage bete in roate celui de langa si sa il futa mai bine(scuze de limbaj, da din pacate asa e).Cat timp o sa exista asta ca si o trasatura predominanta la majoritatea, nu o sa apara acel spirit de unitate, ca astea sunt in contrast.

  4. brandusa, sti cum e in turda…daca incerci sa iei atitudine intr-o astfel de situatie, daca nu ti-o iei in secunda urmatoare, zilele urmatoare sti ca nu poti umbla linisit pe drum.Cum o pateau si controlorii. Eu nu cred ca se rezuma numai la indiferenta calataorilor, ci cred ca mai mult e cea a organelor abilitate si a administratie locale, care nu face un minim de efort pentru a domolii astfel de persoane inca de la inceput, de mici. Eu asa consider:)

  5. Indiferenţa celor din autobuz se explică prin teama de scandal şi alte urmări.
    Dar, mult mai grav este absenţa celor PE CARE ÎI PLĂTIM să impună respectarea legilor! Doar aşa au ajuns astfel de animale botezate să aibă curajul de a se manifesta.
    Cineva, a publicat, nu de mult, ceva asemănător într-un comentariu pe blog. SINGURA reacţie a fost că … m-a rugat să şterg comentariul pentru că a primit ameninţări: ori îşi ţine de gură ori o păţeşte şi mai rău!
    Aceasta este situaţia într-un stat DEMOCRATIC, în care unul dintre puliticienii noştrii rage, în râtul mare, în public, că: „am pierdut pentru că ei au furat mai mult decât noi”!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s