Jurnal de observator

26/02/2016

Ce alegi…

Filed under: Uncategorized — Brindusa @ 20:53

Pentru că îmi place mult ce zice acest om, merită ca materialul să circule. E de băgat la cap și conștientizat cum ne modelăm  viața noastră”

”Daca in interiorul tau traieste frica, viata va avea  satisfactia de a te speria…

Daca in interiorul tau traieste agresivitatea, viata va avea placerea de a te ,,ataca”…

Daca in interiorul tau traieste dorinta de a lupta, viata se va juca cu tine prin a-ti trimite adversari, competitori, dusmani…

Daca in tine traieste vinovatia, viata se va preocupa si va gasi o cale pentru a te  ,,pedepsi”…

Daca in interiorul tau traieste supararea, viata va cauta modalitati de a te supara si mai mult…

Daca in interiorul tau traieste o musca, atunci, aceasta, intr-un butoi cu miere, va gasi un rahat si  il va aduce in tine.

Daca in interiorul tau traieste o albina, atunci, aceasta, intr-un butoi cu rahat, va gasi o picatura de miere si o va aduce in tine.

Daca te plangi ca nu ai, atunci si din ceea ce ai ti se va mai lua, ca sa vezi cum este, cand nu ai deloc.

Daca mereu multumesti si esti recunoscator pentru ceea ce ai, atunci ti se va mai da, pentru ca esti recunoscator.

Daca te crezi deosebit si deasupra celorlalti, atunci viata va gasi solutii sa iti arate umilinta.

Daca zbori sus, trebuie sa fii pregatit sa si te tarasti cand va fi cazul.

Daca urci sus, trebuie sa fii pregatit sa suporti durerea cazaturii, cand va veni timpul.

Daca in orice om vezi un inger, atunci repede o sa dai de dracu…

Daca iti este mila de cei care nu le este mila de ei, o sa ajungi de mila.

Daca nu ai compasiune fata de altii, o sa ajungi de mila lumii.

Daca dai bani cersetorilor de mila, o sa ajungi si tu de mila si inconstient te pregatesti, ca atunci cand tu o sa ajungi cersetor, cineva iti va da bani si tie, asa cum tu ai dat altora. Nu se va intampla asa…

Daca dai bani cersetorilor din compasiune, o sa te feresti de situatii in care sa nu ajungi ca ei.

Daca nu iti traiesti viata , atunci viata te va trai pe tine.

Daca nu te vezi util pentru tine, atunci o sa devii util pentru altii.

Daca nu poti sa faci ce iti place, macar din cand in cand, aceasta nu este viata ta.

Daca nu te gandesti la viata ta si nu iei masuri, se vor gandi altii la tine si vor lua masuri.

Daca nu te iubesti, atunci nici viata nu te va iubi.

Daca pentru nefericirile tale, mereu este vinovat altcineva, inseamna ca nu te afli in propria ta viata.

Daca nu iti iubesti sotul sau sotia asa cum este, inseamna ca nu o iubesti deloc si viata mereu te va impinge catre altul sau alta, care coincide mai mult cu ceea ce vrei tu sa fie sotul sau sotia, dar nici atunci nu o sa fii fericit.

Toate acestea se vor produce numai cu un singur scop: pentru a-ti arata ca tu esti exact ceea ce porti in sufletul si mintea ta. Viata te vede exact asa cum esti in interior. Viata nu te vede asa cum apari tu in fata ochilor altor oameni. Viata te vede cu alti ochi si te vede exact cum esti construit in interior, nici pe departe asa cum vrei tu sa pari in ochii celor care te inconjoara. Viata este in tine si te vede din interior spre exterior.

Anatol Basarab.”

https://anatolbasarab.ro/

08/01/2011

Îndemnuri de început de an

Filed under: Uncategorized — Brindusa @ 18:09

Cum e și natura asta umană. De ce pare mult mai ușor să te cerți, să rupi legături, decât  să cazi la pace? Soțul meu îmi spunea deunăzi, urmărind niște filme în care rivalitatea unor copii de școală se materializa în tot felul de scenarii răzbunătoare, … dacă omul de mic este înclinat spre gânduri și fapte rele vizavi de semenii săi, când copil fiind sinceritatea lui este încă în formă brută, înseamnă că asta e natura omului. Mie mi-e greu să cred asta. De fapt refuz să cred că omul e făcut dintr-un aluat alterat. Mai ales în timpurile care le trăim acum, oamenii cad atât de ușor în negativism, iar totul în jur nu face decât să le alimenteze această stare.

Da, a fost un an greu, dar nu pentru toată lumea. Am văzut oameni pe FaceBook care afirmau că au avut unul din cele mai reușite perioade  în 2010.  Eu nu. A fost un an extrem de greu, cu încercări dure, dar le-am făcut față și important e că mă pot bucura în continuare și multumesc Divinității pentru tot ce mi-a dat. Și îi sfătuiesc pe toți să nu se lase copleșiti de necazuri și să privească totul ca pe niște încercări care ne sunt date pentru propria noastră evoluție.

Dar cel mai bine exprimă acest lucru un text pe care tocmai l-am primit pe e-mail și semnat de Lidia Bârsan:

„Dragii mei, nu intrati in jocul umbrelor care vor sa stapaneasca nu numai Lumea ci si Lumina Sufletului omenesc! Cand mai primiti materiale de genul celor care circula acum, cum ar fi Profetiile Oamenilor de Stiinta pentru 2011 si 2012 sau altele asemanatoare, nu le trimiteti mai departe! Indiferent daca se refera sau nu la o realitate viitoare ele strica sansa de a trai frumos, cu curaj si speranta( care este o Forta creatoare de bine) clipa prezenta, singura care conteaza. Pentru ca Viitorul este ca argila in mainile noastre. Cum il gandim asa il avem.
Daca Mintea este creatoare si s/a demonstrat ca este, imaginati/va ce se poate naste din gandirea infricosata a miliarde de Oameni care cred doar in distrugere, in dezastre, in sfarsitul Lumii noastre!
O picatura de Soare daca reusiti sa aduceti in trairea voastra conteaza enorm! Pe aceasta trimiteti/o in Lume si puterea ei va creste exponential, va deveni Puterea schimbatoare in bine care va aduce cu sine Miracolul salvarii! Opriti lantul vestilor proaste si lucrati in taina Fiintei voastre pentru bine, pentru frumos, pentru trezire! O clipa de pace profunda pe care o traiti poate schimba in bine destinul tuturor! Daca va veti lasa cuprinsi de frica si deznadejde pentru ce o sa fie, nu veti mai putea pune in miscare puterile voastre divine, acelea care lucreaza impreuna cu Ingerii ca sa construiasca o Lume buna, frumoasa, perfecta! Eu am vazut cum s/au prabusit interior Oameni care cu ani in urma au citit cartea lui Tugui, 7 ANI APOCALIPTICI. Au fost pacientii mei si a trebuit sa depunem un efort imens ca sa ii aducem pe linia de plutire. Sa se poata regasi pe sine!

Indiferent de autoritatea celor care vorbesc numai de catastrofe si distrugere, credeti in Dumnezeu si in Puterea Sa Infinita de a schimba raul in Bine! Mergeti mai degraba pe mana Strabunilor nostri care ne ghideaza de dincolo de imensitatea timpului si care ne/au iubit atat de mult incat ne/au trimis Intelepciunea lor pana in zilele noastre pentru a ne sustine si a ne ghida pe Calea Invingatoare. Observati si sustineti lucrurile bune care se intampla! Eu vad cum Tinerii de astazi , din ce in ce mai multi sunt preocupati de ocrotirea Naturii! De protectia Animalelor! Am vazut la noi in Tara cum Lumea se trezeste si renunta la indiferenta fata de ceilalti!   Vad tot mai multi din generatia noua care cauta solutii pentru viitor!
Luati/i pe doritorii de bine in Rugaciunile voastre, sustineti/i pe cei care fac binele cu iubirea voastra! In loc sa dati curs unor astfel de predictii , determinati frumusetea voastra interioara sa se manifeste in cele mai mici gesturi! Oferiti Lumii chipul vostru luminat de increderea in Dumnezeu, de credinta ca El, Creatorul a Tot si a Toate, isi conduce cu intelepciune Creatia pe cararile Luminii! Incurajati/i pe cei care se simt pierduti! Nu e timp de consternare in fata a ceea ce s/ar putea sa ni se intample! ACUM este timpul sa sarbatorim Viata incredintandu/ne Luminii din noi , determinand/o sa se nasca mai splendid, mai incantator cu fiecare Prunc care vine pe Lume!
Daca Lumea noastra este pe cale sa se prabuseasca inca nu este prea tarziu sa/i schimbam traectoria! Planeta asteapta de la noi gesturi de iubire, de gingasie! Ce sa faca cu panica noastra? Cu fricile noastre nebune? ACUM, chiar in aceasta clipa, fiecare dintre noi determinam Viitorul tuturor! Dati drumul in Lume lucrurilor frumoase, profunde care ne ajuta sa crestem interior si sa ne regasim pe noi insine asa cum suntem cu adevarat, Prunci ai Soarelui Divin! Feti Frumosi care inving balaurii intunericului! Cat timp inca mai respirati pe acest Pamant nu incetati sa credeti intr/o Lume perfecta! O Lume a Iubirii! A Armoniei! O Lume frumoasa ca o Poveste cu Cerbi Instelati! Credinta noastra va realiza candva, acest Vis!”.

22/06/2010

Iertând am ales fericirea

Filed under: Uncategorized — Brindusa @ 10:05
Tags: , , , , ,

În ultima perioadă s-au întâmplat chiar multe prin viaţa mea. Unele bune, alteori (ar zice unii) rele. Dar am învăţat şi am înţeles că nu trebuie să împărţim aşa viaţa. Dualitatea face parte din noi, noi nu am putea fi un întreg altfel. În plus, de unde ştim noi cu siguranţă că ceea ce numim „rău” aşa şi este. Dacă stai şi judeci la rece ceea ce se întâmplă, nu poţi să nu realizezi că totul este înspre binele tău, pentru a te ajuta pe tine să înveţi ceva. Cu cât respingem anumite fapte, realităţi, cu cât devenim mai încrâncenaţi, cu atât mai mult creşte suferinţa noastră.

Mi-a fost dat şi mie să cunosc diferiţi oameni. Pe unii i-am blamat pentru aşa-zisele neîmpliniri ale mele. Persoana lor mi-a devenit antipatică şi evitam să-i mai văd.  Apoi, în timp, mi-am dat seama că ei nu sufereau cu nimic, singura care suferea fiind eu.  Mi-a trebuit mult timp pentru ca să înţeleg acest lucru şi să mă curăt de tot balastul adunat, care mă tragea al naibii de tare în jos.  Simţeam că  am ceva rău înauntrul meu, care mă macină. Dar mulţumesc Divinităţii că m-a făcut să înţeleg. Acum aş vrea să o iau de la început, curată şi mai înţeleaptă.

Mă uit în jur şi nu pot să nu observ cât de mulţi oameni se bălăcăresc în această smoală creată de ei înşişi. Majoritatea ajung acolo şi nu găsesc cale de scăpare. Normal că toţi au un responsabil pentru toată mizeria din viaţa lor, dar întotdeauna e vorba despre o altă persoană. Când e atât de evident că singura vinovată pentru tot chinul este nimeni alta decât propria mândrie. Mereu judecăm pe alţii, mereu noi suntem mai buni decât ceilalţi, noi nu greşim niciodată, tot ceea ce ni se întâmplă e din cauza „duşmanilor”. Nimic mai eronat. Unora le face plăcere să se laude cu câţi duşmai au ei, câţi le vor răul. În loc să îşi îndrepte judecata spre propria lor persoana, spre faptele lor. Când nu îţi mai funcţionează autocritica, eşti un om pierdut. Când toţi ceilalţi sunt de vină pentru ceea ce ţi se întâmplă în viaţă, eşti un orb, dar şi un ipocrit.

Să nu uităm că totul este consecinţa propriilor noastre fapte. Atragem ceea ce am produs. Dacă eşti tot timpul îndârjit, pornit pe cineva, dornic de răzbunare, doar astfel de acţiuni vei avea în viaţă. Liniştea va dispare, iar sufletul tău va fi mereu agitat, nemulţumit, mâhnit. Chiar dacă nu recunoşti asta, vei avea parte doar de nefericire.

Dacă însă vei încerca să ierţi… vei cunoaşte adevărata fericire: „iertand pe cel care ne-a facut un rau (cu sau fara voia lui), ne salvam, in primul rand, pe noi insine”.


29/05/2010

Exemplu de (ne)profesionalism la poliţiştii comunitari

În urmă cu câteva zile, în cursul dimineţii, am zărit prezenţa a două uniforme pe strada mea. La o privire mai atentă am observat că era vorba de 2 poliţişti comunitari, care se tot fâţâiau prin faţa porţii unor vecini. Apoi i-am văzut scriind ceva şi lipind două bilete pe uşa garajului vecinilor. După care au plecat. M-am gândit că e vorba de o reclamaţie mai veche legată de consumul de apă a unor vecini care cică nu locuiesc acolo, dar mereu aveau chiriaşi. După plecarea uniformizaţilor, babele zonei au şi dat buzna să vadă despre ce era vorba. Apoi s-au pus de şuşotit.  Apoi şi alţi oameni au fost atraşi de afişaj, ca musca la …

În după masa respectivă am aflat şi eu ce anume era scris pe biletele puse de dimineaţă pe garaj. Era o amendă către unul dintre vecini pentru „consum de băuturi alcoolice (bere) pe domeniul public”. Sinceră să fiu nici nu ştiam că există o astfel de interdicţie. Bun, dar nu asta e ideea. Procesul verbal de amendă a fost expus de dimineaţa până după masa, la ora la care au sosit vecinii, într-o zonă în care circulă multă lume, dat fiind prezenţa dispensarului medical chiar lângă casa vecinului amendat. Să nu mai vorbim de ceilalţi vecini perindaţi pe acolo, atraşi de neobişnuitul gest al comunitarilor (de data asta cu două picioare).

Şi acum vă întreb, că eu m-am întrebat imediat şi mi-am şi răspuns, VI SE PARE NORMAL GESTUL POLIŢIŞTILOR???

Un astfel de document sau cum vreţi voi să-i ziceţi, indiferent de conţinut, reprezintă o chestiune personală, iar expunerea lui în public poate fi numit atac la imaginea persoanei în cauză, discreditarea, dezonorarea chiar – cu intenţie clară. Sunt sigură că aşa ceva nu intră în atribuţiile oficiale ale poliţiştilor comunitari. Am uitat să menţionez că, cu câţiva centimetrii mai jos, se afla binecunoscuta tăietură a cutiei poştale.  Dar poate că poliţiştilor nu le-a spus nimic acel orificiu. Pe lângă acest afront personal adus de ignoranţii reprezentanţi ai unei instituţii publice, procesul verbal ar fi trebuit – aşa cum zice la lege – înmânat personal autorului faptei incriminate! Pe când titularul, ca să spun aşa, lipsea cu desăvârşire! Sper că vecinul se va autosesiza şi va cere „recompensarea” celor doi uniformizaţi pentru „zelul” desăvârşit de care au dat dovadă.

27/05/2010

Downshifting – un fenomen nou pentru noi

Filed under: Uncategorized — Brindusa @ 12:07
Tags: , , ,

Sunt sigură cu nu mulţi aţi auzit despre acest fenomen, însă după ce veţi citi despre ce e vorba, veţi recunoaşte imediat. Din păcate, tot mai multă lume devine sclavul banului, a materialului, în defavoarea umanităţii.  Articolul semnat de Aurora Liiceanu, apărut sub titlul: Fenomenul downshifting – sau „dincolo” de top management, explică foarte amănunţit despre ce este vorba. E un articol lung, însă eu zic că merită să fie citit, insuşit şi apoi să reflectăm îndelung

Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergând dupa bani, dupa o pozitie ierarhicã. Downshifting- ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt, calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material – nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare  e vorba de o etica a muncii.

Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa ’90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decat unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori materialist – excesive, spre deosebire de cealaltã societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei.

Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este realizata cam la toate categoriile sociale…. Faptul ca exista oameni care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe o anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca suntem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism.

Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala.

Numarul, cantitatea conteazã, si pretul.

In general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sunt importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui rau, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc.

Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga dupã bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se intimpla la noi in Romania :”am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer. Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste randuri ele se afla tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna „multumesc”. Pentru simplul motiv ca „doar te platesc, nu?” In nici un loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate.

E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip – cind ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare – intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci, majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gandesti mai atent iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cit de rar dai pe acasa.

De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la randul lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la randul lui, este plin de bani, dar fara parinti – copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspandirea acestui fenomen.

Ca fenomen, downshifting- ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding- uri (aflate la noi in plina moda).Toate duc la confiscarea individului pentru profit.

Tineti minte ca in ’90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motiveazã individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sot-sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o „deprivatizare” a individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atata graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului. Psihologii s-au gandit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi. Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cand sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om „simplificat” , un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il taraste societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cand ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala si spirituala) e vitala. Partea spirituala nu se poate face in supravietuire.

Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sunt parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, suntem inca morti dupa vitrine.

Cred ca downshifting- ul aduce o mai buna convietuire intre „a fi” si „a face”, pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe „a face”, fara simt critic, iar ceilalti sunt pe „a fi”, fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu suntem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme.

Retina isi pierde sensibilitatea atata vreme cat nu mai exerseaza alt peisaj decat canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatii de concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre.

Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca suntem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, suntem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sunt frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pana la urma.

Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher , cu Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare – modelele celebritatii -, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti „marketa”etc.

Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic… Acum daca se pierde acest lucru – cum este si firesc – posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decat intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca „toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel”. Nu este decat o schimbare a formei, continutul nu conteazã. Imaginea este totul.

Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie, campul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa? Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase – asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.

ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?

AL : Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sunt de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentii bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.

ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume.

AL:Haideti sa luam fenomenul „hippies”, care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bantuie din cand in cand si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pana la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Pana la urma suntem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar – monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii.
Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.

ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai trebuie alti 15 ani sa o explici.

AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cand am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cand ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model. Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei.. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.

ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting- ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?

AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decat in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta.

Cand am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.

ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting- ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens?

AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe motivatii, hobbyuri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramana permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sunt foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc. Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume..

Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sunt alba – neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sunt relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care care ar putea face ceva, dar care prefera sa stea pasivi… Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie.. Nu neg insa ca sunt oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sunt definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista. In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene.. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci cand esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur”.


26/05/2010

„Fluidizarea circulaţiei” – my ass

Într-una din după amiezile săptămânii trecute, am vrut şi eu, ca tot omul, să iau autobuzul spre Micro. Am observat că se circulă foarte încet, dar auzind sirene ale poliţiei si salvării, m-am gândit că a fost vorba despre vreun accident grav. Am stat răbdătoare în staţie, urmărind fiecare maşină care înainta cu viteza melcului în direcţia Micro, bară la bară. După vreo 15 minute am ajuns în autobuz, iar după alte 30 de min am ajuns în MicroI. Noroc ca am stat pe scaun si nu a fost inghesuiala în autobuz. Convinsă fiind de existenţa unui accident, am urmărit presa online, să văd ce s-a întâmplat. Însă n-am găsit nimic.

Ieri însă am aflat de la un şofer de taxi că motivul ambuteiajului nu a fost accidentul (deşi şi aşa ceva a fost, dar s-a „curăţat” repede), ci noul sens giratoriu de la Materna. Măi să fie. Atunci mi-am adus aminte comentariile ce le-am citit pe pagina de reclamaţii a primăriei:
(Nr.înreg.1947, remus veve, Turda, Romania)„Domnule Primar, ce naiba facem cu atatea sensuri giratorii Hai ca cel de la Electroceramica era necesar atat timp cat nu era semaforizare, dar pe cel din micro3 unde era semafor de ce s-a facut Iar acum colac peste pupaza a mai aparut unul la materna. Intri in sens si il blochezi fiindca trebuie sa acorzi prioritate pietonilor la trecerea de la iesirea din sens,exact cum se intimpla la micro3. La ore de varf va fii macel. S-au cheltuit bani pe semaforizare ca sa o DESFIINTAM! era mai in SIGURANTA”  ,

la care vine răspunsul oficial:

„Sectorul de drum a fost preluat de Drumurile Nationale. Exista specialisti si proiectanti de drumuri care au propus solutiile respective. Abordarea dvs. este subiectiva. Giratia inseamna fluidizarea circulatiei”.

EI NU, ZĂU!!! Mă întreb eu atunci, aşa ca un simplu pieton, nu ca şofer, cum draq de am petrecut juma de oră pe un traseu care, de obicei, durează 10 min dacă  Giratia inseamna fluidizarea circulatiei??? Al dracului de specialişti.

Apoi mai vine altul şi mai şi:

(Nr.înreg.1949, DEAC EVA, Turda, Romania)CF.legii liberului acces la informatii publice si datorilta faptului ca va solicita atita lume aceste informatii frumos ar fi domnule primar sa face-ti dovada costurilor semaforizarii orasului, semaforizare la care s-a renuntat in proportie de 85%. Sau mai bine sa o faca cei de la FISC? HAIDETI CA ESTE CAM PLIN CARUL SI DEJA SE RASTOARNA!”

iacă vine şi răspunsul „transparenţei”:

Conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, Art. 6, alin. (3), Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente: a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea; b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public; c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului. Pentru ca cererea dvs. sa fie valabila, trebuie sa o formulati in scris si sa o depuneti la Registratura Primariei, camera 6. Va multumim pentru intelegere. 14 Mai 2010

Iar aici am şi eu completările mele: credeţi cumva că veţi primi un răspuns la cerere??? NUUUU! De ce? Pt. că nu există nici o transparenţă, pt că nu există nici cel mai mic interes/respect faţă de opinia cetăţeanului! Şi asta v-o spun din propria experienţă rodată prin adrese oficiale trimise către instituţia întreţinută de banii noştri.

Concluzia: aveţi tot dreptul din lume să fiţi supăraţi pe cei care îşi bat joc de dvs şi să ripostaţi, apărându-vă drepturile voastre constituţionale!!!

06/04/2010

Foamea după a fi „Cel Mai”

Filed under: Uncategorized — Brindusa @ 18:02

Aţi observat că, în lumea de azi, tot mai puternic s-a accentuat goana după imagine. A fi cel mai bun, cel mai frumos, cel mai tare – sunt idealurile false care ne îndepărtează de la adevăr. Suntem într-o continuă competiţie care începe de la vârste fragede, din grădiniţe, continuă puternic în şcoli, apoi la locul de muncă sau chiar în familie. Mereu trebuie să fim mai tari decât cei de lângă noi, să avem haine cât mai trendy, case mai frumoase, maşini mai luxoase, animale de companie mai arătoase, să fim cât mai sus în fitece top-uri etc. Toate pentru imaginea personală, totul pentru a nu trece neobservat, pentru a da o raţiune modului de a trăi. Cât de fals!!!

Citesc despre cât de încântaţi sunt unii blogeri că sunt în vârful topului, alţii se simt ofticaţi că coboară; văd tineri pe stradă discutând despre „ţoale” de marcă, despre maşini tari, despre nevoia de a fi în pas cu moda, adică de a te expune în haine cât mai de marcă, pentru a atrage priviri admirative. Cei care nu au astfel de nevoi, sunt priviţi ca nişte ciudaţi: „ce, tu nu mergi la mall când sunt reduceri la marca X?. Pe tine chiar nu te interesează”?.

Deunăzi am auzit în zona mea cum o fetiţă strigase fericită către vecini că a câştigat nu-ştiu-ce concurs. Apoi aflu, cu stupoare, de la alt competitor, că de fapt fetiţa peierduse concursul, mai mult, încercase tot timpul să o deranjeze pe o colegă, prin ţipete repetate, pt ca să piardă şi ea. Din nefericire, fetiţa a pierdut, dar colega ei a câştigat. Însă, pentru a se păstra în ochii celorlaţi ca „cea mai cea” şi încurajată de mamă, îşi atribuise un merit pe care nu-l avea. Şi încă în gura mare. Deh, orice pentru a-ţi păstra renumele, nu?
Mă întreb ce oare va ieşi din aceşti copii care nu au fost educaţi de către părinţi să înveţe să piardă. Viaţa nu înseamnă doar locuri fruntaşe.

Că e vorba de copii sau de adulţi, ajungi să faci orice pentru o anumită poziţie şi pentru a o păstra. Să minţi, să-ţi „sapi” colegii/prietenii, să măsluieşti adevărul, să-l scoţi din joc pe cel care luptă cinstit etc.
Şi uite aşa, se perpetuează o idee falsă, nevoia de a avea imaginea de „cel mai cel”. Şi uite aşa, adevăratele calităţi umane dispar în faţa valorilor artificial create de o societate care vrea să ne ţină în întuneric. Cât de uşor cad unii în această capcană. Şi cât de greu le va fi când vor cădea. Tocmai pentru că nu ştiu să piardă, durerea va fi de nesuportat. Orice ar fi mai uşor de îndurat decât să se vadă învinşi. Chiar şi învinşi, nu vor putea recunoaşte acest lucru şi vor continua să se autoamăgească că totul e un vis, că de fapt e o greşeală, că ei sunt învingătorii.
Iar această şcenă se întâlneşte la şcoală, la locul de muncă, în politică, în familie, etc.
Ce e de făcut cu aceşti oameni? Sunt ei pierduţi pentru viaţa adevărată, pentru valorile reale? Să se fi îndepărtat ei prea mult şi ireversibil de cele sfinte? Cum ar putea fi ei ajutaţi?

05/03/2010

Sinucidere sau nu?

Filed under: Uncategorized — Brindusa @ 11:45
Tags: , , , ,

Începutul săptămânii mi-a fost rascolit de o veste cumplită. Deja toţi turdenii ştiu, vestile de genul ăsta circulă foarte repede într-un orăşel de dimensiunile Turzii. Nu am de gând să comentez cine, ce sau de ce, doar să spun că MARE PĂCAT ca cineva să ajungă să facă aşa ceva. E greu să ajungi sus, dar mai greu e să rămâi acolo. Iar în zilele noastre, nu prea ai sanse ca să te menţii şi la înalţime şi curat. Se pare că poziţiile înalte din lumea materială nu sunt tocmai atributul luminii. Aşa că, odată ajuns acolo, cea mai grea luptă e cu întunericul. E simplu să observi asta, cunoscând un om înainte de  „înălţarea” materială şi după. Cei ce s-au menţinut, s-au depărtat atât de mult de cele sfinte…, vai de sufletul lor. Oricum, va veni şi timpul pentru ei să înţeleagă.

Într-un interviu cu Sfântul Părinte Tadei, parintele spune foarte frumos: “Pentru nimic în lume să nu vă daţi liniştea şi pacea sufletească! Pentru nimic! “

Am găsit un filmuleţ extraordinar despre ceea ce ar trebui să conştientizăm înainte de a face un pas pe care să-l regretăm amarnic.

24/02/2010

Hibridul român, rezultatul blestemului comunist

Filed under: Uncategorized — Brindusa @ 15:09
Tags: , , ,

Când eram mai mică, auzeam tot felul de poveşti spuse de părinţi sau de bunica din partea lui tata despre cât de mult au distrus comuniştii ţara asta. Auzeam despre distrugerea (voită) a intelectualităţii, despre punerea în funcţii de conducere a unor oameni fără şcoală, despre pupincurismul ridicat la rang de ideologie de partid. Pe atunci doar ascultam aceste poveşti, nu le prea puteam corela cu viaţa de zi cu zi, dar acum, le văd, le simt pe pielea mea şi mă supără, mă deranjează.

Ştiu că, ca să poţi evolua spiritual, trebuie să fii tolerant, să accepţi omul aşa cum e, să nu judeci, pentru că fiecare are misiunea lui. Dar mi-e greu, încă nu reuşesc să fac acest lucru, deşi mă străduiesc.  Cel mai tare mă aduce în starea de greaţă&vomă creaţia comuniştilor în materie de român. O întâlnesc mereu, o recunosc după îmbrăcăminte, după gesturi, după ce eliberează pe gură. Fiinţa mea o respinge, face alergie la prezenţa ei şi mă rog să vină odată acea „curăţenie generală” care să taie de la rădăcină efectul ei nociv. Mi se spune să nu bag în seamă, să ignor. Uneori pot, dar uneori mă lovesc de ea şi reacţionez.

Dar cine este ea, această creaţie? Este un hibrid total nereuşit între ţăran şi orăşean, nici tăran – nici orăşean, dar bădăran peste limita suportabilului. Rezultatul unui blestem al unei societăţi cariate care, în funcţie de interesele politicului, mai încearcă din când în când să plombeze pe ici pe colo, dar cu materiale de proastă calitate. Iar rezultatul îl vedem pe străzi, pe autobuze, în instituţiile publice, la locul de muncă,  în vecini, în familia lărgită etc, adică peste tot. Ei sunt mai mult de jumătate a acestui popor, înmulţit „la comandă” de către comunişti. Şi cine zicea despre comunişti că au fost proşti, se înşeală amarnic. Au fost foarte buni strategi. Au creat „fanul” ideal, cobaiul perfect pentru acţiunile şi planurile lor.

Portetul românului hibrid:

Fără educaţie, max. 12 clase trase de coadă, printre ultimii din clasă, fără cultură generală sau gust pentru îmbogăţirea acesteia, uneori cu diplomă de studii superioare luată pe bani (la I.D.), manelisto-popularist de proastă calitate (există muzică populară de foarte bună calitate, dar asta nu-i atrage), afişează un limbaj dur, grosolan, fără perdea, bădăran cât încape, are un apetitit nesătul pentru bârfe, intrigi, ziare/emisiuni de scandal, pornografie. Are idealuri „măreţe”, îi plac doar posturile de conducere, de unde şi ambiţia dusă la extrem. Odată ajuns acolo… „se urcă scrafa-n copac”…

Ţinuta preferată: treningul, pantofii sport sau chinezăriile ieftine – în cazul celor fără bani, iar când nu contează banul, fuge doar după ţoale de marcă, maşini luxoase, pe care le expune indecent de ţipător. Neavând o educaţie a stilului, a aspectului, îmbină foarte trist bunătate de culori lăsată pe pământul ăsta, de ţi se face milă. Îi place să atragă atenţia, iar dacă nu se poate exprima, o face prin ţinuta afişată. Îşi etalează, plin de emfază, superioritatea pe un limbaj brutal- neaoş, zgâriind puternic auzul. Se pricepe în toate, dar practic la nimic. Este „cocoşul” familiei, care blamează puternic femeia conducătoare şi bărbaţii care „se lasă conduşi de găină”. Dar tot el este plin de vicii şi, mai mult, lipeşte cu nonşalanţă etichete pe „copiile” sale din jur: „ce beat era X-ulescu, abia se putea ţine pe picioare”, „Y-escu fumează ca un turc” etc. Este prieten cu personalităţi locale şi nu numai: „bă, ăla mi-i pretin”, „îl ştiu că i-am zugrăvit balconul”, „doctorul ăla îi prietenu’ meu că …”, „doară mă duc la directorul X-ulescu şi vorbesc io cu el că mi pretin că odată i-am curăţat via”, etc. Tot el este cel care, la vederea unei persoane mai influente, de viţă nobilă ş.a.m.d. se simte în faţa Lui Dumnezeu şi se apleacă umil să-i sărute mâna, indiferent de sex.

Acest hibrid este cel mai uşor de manipulat,  posesorul unui I.Q. mai dotat  putând cu uşurinţă să-l „aducă” unde vrea el.  Este cel care spune că: „în faţa şefilor trebe să taci, că ei sunt mai mari” sau „patronii sunt patroni, tu eşti mic, trebuie să înduri” sau „peste tot e aşa, n-ai ce face” sau „no lasă că-i bine şi aşa”. „Soldatul” perfect, nu-i aşa? Laş cât încape, dar afişând o personalitate foarte puternică. În fond el se teme de tot şi toţi.

În caz că este implicat în vreun conflict, din cauza limitării exprimarii verbale, a inexistenţei unui vocabular uzat în diplomaţie sau în managementul conflictelor, văzându-se pus rapid în inferioritate de către argumentele celuilalt, trece imediat la ameninţări. Este ultima „sforţare”. Nu acceptă să pună armele jos sau să se considere învins, pentru că ego-ul său este supradimensionat, iar o astfel de ruşine este inacceptabilă. Dacă nici aşa nu reuşeşte, în cazul în care se poate, trece la pumni. Dacă nu se poate (din motive independente de el) pleacă injurând, însă în sinea lui se simte atât de lovit, încâ frustrarea este transformată într-o ranchiună pusă la dospit. Iar când apucă prilejul … nu te iartă. Devine întotdeauna victima propriilor lui complexe, angrenându-se singur într-un cerc vicios care  fac din el acel om nemulţumit de toate şi de nimic. „Viaţa e o scârbă”, în viziunea lui, dar niciodată nu va avea să recunoască că efectul nefericirii pe care-l resimte este de fapt rezultatul propriilor lui acţiuni. Expresii de genul: „culegi ceea ce semeni” sau „cine seamănă vânt, culege furtună”  sau „roata se învârte” nu îi spune nimic.

Hibridarea aceasta nereuşită şi rezultatul ei este  moştenirea cea mai grea pe care ne-au lăsat-o comuniştii. Un blestem mai mare pentru poporul român nici că se putea. Tăranul şi-a pierdut farmecul, acea imagine idilică a satului român, iar orăşanul adevărat (intelectualul, de fapt) se pierde printre atâtea implanturi artificiale nereuşite. Deşi mă dor, înţeleg acum de unde au apărut expresiile de genul: „România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită” sau „ne merităm soarta, conducătorii etc”, „sunt ai noştri şi cu ei defilăm” etc.

Uneori hibridarea a însemnat o reuşită. În cazul românilor însă, această corcire a dat naştere  la un specimen nereuşit.

14/02/2010

Gaiţele – o tragicomedie tot mai întâlnită în vremurile de azi

La începutul acestei săptămâni am fost, împreună cu fina mea, la premiera piesei „Gaiţele”, de Al. Chiriţescu. A fost prima piesă la care am participat după celebra renovare a Teatrului turdean. Şi ne-a plăcut ce-am văzut. Dar, fără să fi fost ceva premeditat, imediat ne-a sărit în ochi portocaliul de pe pereţii sălii. Mie personal îmi place mult această culoare şi o port la haine. Dar, e deja atât de des întâlnită/folosită la noi, încât parcă şi-a pierdut din valoare.

Să revin la piesă… ziceam că mi-a plăcut. A fost o punere în scenă foarte reuşită, meritele trebuie să i se recunoască regizoarei. Eu vreau să vorbesc despre altceva, despre subiectul piesei, despre atmosferă, despre intrigă şi despre puterea mesajului transmis. Iniţial văzusem piesa undeva prin adolescenţă, în perioada în care încă se mai dădeau piese la televizor şi mă străduiam să nu pierd nici un spectacol. Deşi nu îmi aduc acum perfect aminte dacă a fost o piesă sau o adaptare pentru televiziune, cred că mai degrabă cea de-a doua. Na, că am găsit-o pe You Tube:

Apoi, mai târziu am văzut filmul „Cuibul de viespi”, adaptarea pentru cinematografie a piesei. De fiecare dată, jocul actorilor a fost o adevărată artă. Şi asta m-a atras. Că subiectul …, aici vroiam să ajung … mi-a făcut rău pe dinăuntru. Doar că, adolescentă fiind, pe atunci nu înţelegeam prea bine ce se întâmplă. Însă acum, după atâţia ani, după o anumită evoluţie spirituală, am înţeles.

Piesa, de fapt subiectul, e încărcat cu foarte multă energie negativă. Acesteia îi dau însă putere actorii, prin identificarea cu personajele.  Pe semne că autorul, Chiriţescu, a simţit pe viu forţa degajată de cumulul bârfelor şi intrigilor dintr-un oraş de provincie care formează ceea ce azi numim egregor. Nu am să dezvolt această noţiune, vă las pe voi să fiţi curioşi, să certaţi. E foarte interesant. Sunt convinsă că autorul se simţea, la rândul său, prins în firele acestei pânze de păianjen şi nu ştia cum să o distrugă, ori o „vedea” şi simţea că nu o poate distruge. De aici frustrarea şi revolta care sunt transpuse foarte puternic în piesă.  Iar noi le-am simţit vizionând spectacolul. Unii au resimţit dureri de cap, unii au putut vizualiza cum „pânza” devine tot mai mare şi mai deasă. Când s-a terminat, nu îşi puteau explica de ce se simţeau istoviţi. Mă întrebam, cu prietena mea, ce au simţit actorii care au dat viaţă personajelor? Sunt sigură că nu a fost uşor. Unii s-au identificat atît de bine cu personajul, încât i-au dat o putere negativă şi mai mare. Să fie oare vorba de o compatibilitate vibraţională? Cât timp le va trebui să se desprindă de influenţa personajului?

Aşa cum spuneam şi în titlu, din păcate „gaiţele” sunt tot mai vii în lumea noastră. Mai ales în oraşele mici, dar şi în cadrul grupurilor de interese. Acest lucru l-am simţit foarte bine când m-a întors acasă, după cei 6 ani petrecuţi printre străini. Prin natura activităţii de jurnalism am pătruns în cercul intereselor locale şi, fără să vreau, am observat ce se întâmplă. Şi atunci mi-am promis că nu voi deveni niciodată o verigă a acestui cerc. Voi sta deoparte, pe post de observator. E mult mai sănătos şi interesant. Cei ce se luptă din răsputeri şi îşi doresc să facă parte din acest cerc, nu-şi dau seama că se vor prinde, mai devreme sau mai târziu, în pânza de păianjen.

Voi mai reveni pe tema acestui subiect.

Pagina următoare »

Creează gratuit un sit web sau un blog la WordPress.com.